Industria de carton ondulat din România reunește
1. Producătorii de hârtie,
2. Producătorii de carton ondulat,
3. Confecționerii de ambalaje din carton ondulat, precum și
4. Asociațiile de profil - ROMPAP, APACOR.
Cel mai mare producător de hârtie pentru carton ondulat din România este Vrancart SA.
Vrancart SA - Având cea mai mare rețea de centre de colectare a deșeurilor de hârtie și carton, și cele mai performate facilități de reciclare, Vrancart este unul din principalii producători de hârtie la nivel național.
Cu o cifră de afaceri de 57,3 mil EUR și un profit net de 3,7 mil Euro, înregistrate în anul fiscal 2020, este cel mai important furnizor național de hârtie și carton ondulat pentru producătorii de carton ondulat, respectiv ambalaje din carton ondulat.
Al doilea nivel structural al industriei este reprezentat de producătorii de carton ondulat și ambalaje din carton ondulat.
Aceștia au înregistrat o cifra de afaceri de 300,5 mil EUR și un profit net cumulat de 22 mil EUR în anul 2020, având peste 2.400 de angajați.
Cei de-al treilea nivel, și cel mai dinamic, este reprezentat de confecționerii de ambalaje de carton ondulat. Numărul acestora a evoluat exponențial, de la câteva zeci de producători la aproximativ 300 în ultimii 30 de ani. Din totalul produs de companiile producătoare de carton ondulat, 34% este achiziționat de către confecționeri și transformat în cutii și ambalaje de diferite dimensiuni.
Confecționerii de ambalaje din carton ondulat au înregistrat cumulat în anul fiscal 2020 o cifră de afaceri de peste 125 mil Euro.
APACOR - Asociația Producătorilor de Ambalaje din Carton Ondulat - Înființată în 2018 cu scopul de a reprezenta interesele producătorilor de ambalaje din carton ondulat din România, APACOR își stabilește să fie un pilon important în dezvoltarea industriei cartonului. Prin crearea de parteneriate comerciale, Asociația va dezvolta piața de profil, atât din punct de vedere cantitativ cât și calitativ.
ROMPAP - Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie - înființat la 1 ianuarie 1992, are în componența sa 23 de membri, respectiv absolut toți producătorii de celuloză, hârtii, cartoane și cartoane ondulate din România (17 societăți comerciale de producție), un Institut de Cercetare și Proiectare și 5 societăți de consultanță și comerț pentru acest sector de activitate.
În Europa producția industriei cartonului ondulat este de aproximativ 49,4 miliarde m2 pe an; reprezentând o suprafață de mărimea Elveției sau Danemarcei, 40% din ambalajele din carton ondulat sunt utilizate pentru protejarea produselor alimentare și contribuie la reducerea la minimum a deșeurilor.
Cei mai mari trei producători de hârtie și carton ondulat la nivel european sunt:
Cele trei companii au înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 15.373 milliarde de EUR.
La nivel european rolul de reprezentat al producătorilor de carton ondulat revine Federației Europene a Producătorilor de Carton Ondulat - FEFCO. Înființată în anul 1952, FEFCO analizează toți factorii ce pot influența industria cartonului ondulat și promovează imaginea acesteia.
Conform raportului Corrugated Board Packaging Market - Size , Growth, Trends, and Forecast (2019 - 2024), piața globală de ambalaje din carton ondulat va ajunge în 2024 la o valoare de 266,2 miliarde de Euro.
Potrivit studiului efectuat de compania Asia Pulp and Paper (APP), creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor și noile reglementări cu privire la protejarea mediului, încurajează utilizarea produselor de ambalare ecologice, determinând creșterea pieței de ambalaje din carton ondulat.
La nivel mondial rolul de reprezentat al producătorilor de carton ondulat revine Asociației Internaționale a Cartonului Ondulat - ICCA. Înființată în anul 1961, scopul său este de a oferi servicii și activități membrilor care pot fi conduse cel mai eficient de o organizație internațională. Serviciile susțin și îmbunătățesc activitatea membrilor asociației și contribuie la bunăstarea industriei de ambalare din carton ondulat la nivel mondial.
CONTACT
Str. Alexandr Sergheevici Puskin, nr. 8
Sector 1, Bucuresti
Program de lucru: 9:00 - 17:00
Tel. (004).021.9234
comercial@biopack.ro