Mai multe companii se arată interesate de piața ambalajelor din hârtie, piață ce a înregistrat creșteri semnificative în ultimii zece ani.
Ca urmare a noilor reglementări europene de mediu ce vizează eliminarea ambalajelor poluante, producătorii de ambalaje din hârtie din România au înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor în anul 2021, ceea ce atrage noi investitori pe acest segment de piață.
Unul dintre aceștia este Promateris - companie românească specializată în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, cu o cifră de afaceri raportată la 136 milioane de lei în prima jumătate a anului 2021 (creștere cu 66% față de anul precedent).
Compania își propune intrarea pe piață a ambalajelor din hârtie prin dezvoltarea unei facilități de producție ce va fi finalizată în anul 2023. Prin înființarea acestei noi linii de afaceri în domeniul ambalajelor de hârtie, Promateris își dorește diversificarea afacerilor și creșterea într-un timp scurt a performanțelor grupului.
La nivel național, cel mai important producător de hârtie pentru ambalaje, Vrancart SA, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2021 vânzări cu 26% mai mari față de anul 2020. Crescând de la 255,00 milioane lei din perioada ianuarie - septembrie 2020 la 321,30 milioane de lei în perioada ianuarie - septembrie 2021.
Intrarea pe piață a unor noi investitori va determina creșterea diversității tipurilor de ambalaje din hârtie, ce va conduce la utilizarea acestora pe mai multe segmente de piață.
În primul rând este important de înțeles faptul că toate cutiile din carton sunt produse prin reciclarea hârtiei, acestea putând fi reciclate și ele de până la 4 ori. Pe piața românească există doar trei fabrici ce produc hârtie din materiale reciclate: Vrancart, DS Smith Paper Zărnești și Romcarton.
Începând cu decembrie 2020, prețul ambalajelor din hârtie și carton a înregistrat creșteri constante.
Factorii care au determinat explozia prețurilor sunt:
1. Sistarea activității marilor reciclatori de ambalaje în perioada pandemiei - sectoarele cele mai afectate de pandemie: industria auto, mall-urile, restaurantele și lanțurile hoteliere, produc în mod normal cea mai mare cantitate de deșeuri de ambalaje din hârtie. Astfel, volumele colectate au scăzut semnificativ, dar pentru că cererea a continuat să crească, prețul s-au mărit semnificativ;
2. Creșterea continuă de ambalaje din hârtie și carton pentru livrări - pandemia a avut un impact major asupra intensificării livrărilor la domiciliu, ceea ce a dus la o creștere continuă a cererii de ambalaje de mici dimensiuni pentru colete: cutii de carton și pungi de hârtie.
3. Lăsând pandemia la o parte, presiunea pe materia lemnoasă a fost tot mai mare din partea altor industrii (construcțiilor, cea textilă, chimică etc). Astfel, prețul pastei de lemn a crescut brusc începând cu decembrie 2020, depășind nivelul maxim atins în ultimul deceniu;
4. Această perioadă a coincis și cu scumpirea energiei electrice și a gazului - în procesul de reciclare al ambalajelor din hârtie și producere a cartonului se folosesc utilaje de mari dimensiuni: tocătoare, prese, cuptoare, mașini de carton, slottere, ce utilizează cantități mari de energie;
5. Înlocuirea ambalajelor din materiale plastice - Conform directivei europene 904 din 2019, este interzisă utilizarea materialelor plastice de unică folosință începând cu anul 2021, ceea ce dovedește că și în lipsa pandemiei, cererea de ambalaje din hârtie și carton ar fi crescut pentru a putea înlocui plasticul.
Factorii enumerați au determinat o instabilitate în industria hârtiei și cartonului, astfel încât, pe lângă creșterea prețurilor s-au înregistrat întârzieri ale termenelor de livrare și o presiune constantă pe producătorii de ambalaje.
Fenomenul este unul generalizat pe piața europeană, fabrici europene mici care nu mai înregistrează profit se închid, iar situația deja existentă continuă să se agraveze.
O ieșire din situație ar putea fi reprezentată de investiții majore în deschiderea unor noi linii de producție și în tehnologii de ultimă generație de reciclare și producere a celulozei.
1. Există din ce în ce mai multe modele de ambalaje disponibile din hârtie și carton
Extinderea comerțului online și creșterea cererii de ambalaje biodegradabile determină diversificarea gamei de ambalaje sustenabile. În acest fel, pentru tot mai multe industrii sunt disponibile noi modele de ambalaje ce se încadrează în normele legislative de protejare a mediului și a sănătății consumatorilor.
Dezvoltarea și implementarea noilor modele de ambalaje pun accentul pe protejarea produselor și a mediului înconjurător, creând noi oportunități de câștig pe termen lung pentru companiile de profil.
2. Consumatorii finali devin conștienți de impactul ambalajelor
Consumatorii finali sunt mai atenți și responsabili la noile tendințe apărute de ambalare inteligentă și sustenabilă (cum ar fi Smart Packaging), având cerința ca produsele lor să fie împachetate într-un ambalaj prietenos cu mediul înconjurător.
În ultimul deceniu, consumatorii finali prezintă nevoia achiziționării ambalajelor dintr-un material flexibil, calitativ și ecologic ce vine ca o mișcare socială în defavoarea ambalajelor toxice din plastic. Comunitățile create în urma acestei mișcări formează o incluziune a celor mai implicați și responsabili consumatori, pe o piață a ambalajelor ce crește și se modifică constant.
Ambalajele inteligente și sustenabile apărute pe piață acoperă o serie de tehnologii de ambalare care pot: prelungi durata de depozitare, urmări articolele, îmbunătăți siguranța și calitatea produselor, precum și afișa informații utile pentru comercianți (ex. distribuitori și consumatori) creând posibilitatea ca cumpărătorii să se implice mai mult cu marca.
Această nouă tehnologie se mai poate utiliza pentru a urmări și localiza produsele în ciclul de fabricație, distribuție și depozitare. Companiile care au adoptat-o folosesc ambalajul inteligent pentru planificarea predictivă și pentru o mai bună planificare a livrărilor "just-in-time".
3. Noi reglementări cu privire la deșeurile de ambalaje poluante
În următorii ani, costurile reciclarii ambalajelor din plastic se vor majora în urma reglementărilor aprobate de combatere a surplusului de deșeuri de ambalaje poluante.
Materiile prime reciclabile sunt din ce în ce mai utilizate în producerea ambalajelor, și se așteaptă ca industria ambalajelor din hârtie și carton să crească cu 30% până în anul 2025 - de la 770 miliarde dolari la 1 trilion dolari.
În scurt timp această tendință de a alege un ambalaj cu protecție ridicată, prietenos cu mediul și calitativ va deveni un diferențiator important pentru industria ambalajelor, contribuind la dezvoltarea pieței de profil.
De multe ori coletele se deteriorează pe durata transportului, iar cheltuiala cu înlocuirea produsului revine de cele mai multe ori expeditorului.
De aceea am adunat câteva sfaturi care te vor ajuta să ambalezi corect produsele, evitând pierderile asociate livrării.
Ce trebuie să știi înainte de achiziționarea unui ambalaj?
1. Este important să alegi un ambalaj biodegradabil ce protejează produsele și se încadrează noilor norme de protejare a mediului înconjurător.
Sfat: Îți recomandăm cartonul care poate fi reciclat până la 4-5 ori.
2. Optează pentru forma cutiilor potrivită produselor tale: cutii clasice - FEFCO 0201, cutii cu autoformare - FEFCO 0427 / 0426 , cutii cu capac - FEFCO 0330, etc.
Sfat: Accesează pagina Catalog FEFCO pentru a vedea toate tipurile de cutii constructive.
3. Cutiile din carton pot fi de mai multe grosimi: 8 mm - din 5 straturi de hârtie (CO5), sau 3-4 mm - din 3 straturi de hârtie (CO3).
Sfat: Alege grosimea cartonului în funcție de greutatea produselor ambalate - CO5 pentru produsele grele și CO3 pentru produsele ușoare.
4. Calculează dimensiunile cutiei, astfel încât produsul să nu aibă contact cu suprafața interioară a cutiei. Șocurile de pe durata transportului pot deteriora produsul.
Sfat: Măsoară dimensiunea produsului tău în lungime, lățime și înălțime. Apoi, adaugă câte 2 cm pentru fiecare latură a produsului.
5. Pentru a evita afectarea produsului pe durata livrării, trebuie să iei în calcul utilizarea accesoriilor de umplutură și protecție ce vor umple spațiul liber dintre produs și cutia aleasă.
Sfat: Selectează accesoriile interioare ce se îmbină perfect cu produsele tale, de exemplu: separatoare - 0900 / 0901 / 0902, colțare, divizoare, etc.
6. Sigilează coletele corespunzător folosind o bandă adezivă de înaltă calitate.
Sfat: Folosește o bandă adezivă din hârtie, nepoluantă pentru mediul înconjurător și personalizeaz-o cu brandul companiei tale.
Respectând sfaturile de mai sus, poți fi sigur că produsele tale vor ajunge în siguranță la destinatari!
Pentru suport în alegerea ambalajului potrivit, contactează-ne la numărul scurt 021.9234 sau la adresa de email comercial@biopack.ro.
Inflația cauzată de criza materiilor prime determină companiile cu un necesar constant de ambalaje să opteze pentru variante mai accesibile, care în același timp se încadrează noilor norme de protejare a mediului înconjurător.
Contextul pandemic, ce a generat creșterea prețurilor materiilor prime, cumulat cu creșterea costurilor la energie, gaz și combustibil au delimitat două tipuri de consumatori finali: consumatorii ale căror venituri nu au fost afectate semnificativ și își păstrează volumul de consum obișnuit, consumatori cu o putere de cumpărare vizibil afectată în ultimii doi ani.
Inflația suprapusă peste trendul anului 2022 de a folosi ambalaje prietenoase cu mediul înconjurător, a scăzut cererea pentru ambalajele premium, favorizând utilizarea ambalajelor din materiale biodegradabile.
Companiile care alegeau până acum ambalajele de lux se îndreaptă vertiginos spre ambalajele clasice din carton ondulat și hârtie din două motive: sunt mai accesibile ca preț (costuri de producție mai mici față de ambalajele de lux), sunt ușor de reciclat - ambalajele clasice natur se pot recicla până la 4 ori.
Prin urmare, noul context aduce în prim-plan nevoia de ambalaje accesibile și biodegradabile, facilitând procesul de sustenabilizare a companiilor.
CONTACT
Str. Alexandr Sergheevici Puskin, nr. 8
Sector 1, Bucuresti
Program de lucru: 9:00 - 17:00
Tel. (004).021.9234
comercial@biopack.ro